Ȋn timp ce redescoperă fragmente uitate din istoria turismului şi alpinismului românesc pe care le prezintă publicului larg ȋn expoziţia de la Cârţişoara, Galeria Turismului Montan susţine şi proiectele ambiţioase ale alpiniştilor români. Astăzi vă prezentăm un scurt interviu cu Gabriel Băicuş despre viitoarea lui expediţie pe K2:

GTM Pe K2 s-au scris multe pagini de legendă din istoria alpinismului himalaian. Care dintre poveştile ,,Muntelui sălbatic” te-a impresionat cel mai mult?

GB Fără doar şi poate, dezastrul de pe 1 august 2008 m-a cutremurat cel mai mult. A fost cel mai grav accident din istoria alpinismului pe vârful K2. Atunci şi-au pierdut viaţa 11 alpinişti, iar alţi trei au fost grav răniţi. Cu atât mai mult cu cât vremea a fost excelentă în ziua ascensiunii finale. Vă recomand cu mare căldură să vizionaţi documentarul.

De asemenea m-a impresionat documentarul în care Mihai Cioroianu şi-a pierdut viaţa în încercarea de a deveni primul român care să urce pe vârful K2, în anul 1999.

GTM Primii alpinişti ȋşi doreau să cucerească vârfurile inaccesibile până atunci, astăzi alpiniştii moderni vor să ȋşi cucerească propriile temeri. Care este teama ta cea mai mare legată de expediţia de pe K2?

GB Consider că fiecare din noi are propriul său Everest sau, în acest caz, K2, de escaladat. Pentru mine este vorba despre bătălia interioară cu propria-mi minte, care de cele mai multe ori mă sabotează şi mă limitează, de aici această nouă provocare, expediţia pe Muntele Sălbatic. Cea mai mare temere este legată de vremea schimbătoare, dar şi de condiţiile de pe munte care pot fi foarte imprevizibile, în fond şi la urma urmei eşti la mâna hazardului.

GTM Care consideri că sunt elementele esenţiale pentru succesul ascensiunii: logistica, echipamentul, vremea?

GB Toate cele 3 elemente sunt extrem de importante, însă primele două sunt controlabile într-o foarte mare măsură. Cu noile tehnologii, prognoza meteorologică s-a îmbunătăţit foarte mult în ultimii ani, însă K2 este cunoscut pentru vremea sa imprevizibilă. Sunt mentalizat sa mă aştept la ce este mai greu. Voi face tot ce ţine de mine, iar când voi simţi că nu mai sunt în control voi coborî. Muntele rămâne acolo.

GTM Primele expediţii himalaiene au fost organizate ȋn stil militar, cu numeroşi şerpaşi şi echipe de sprijin. Treptat ȋnsă a fost adoptat stilul alpin care a uşurat logistica unei ascensiuni, ȋnsă a mărit gradul de expunere. Poţi să ne dezvălui câteva aspecte din strategia ta pentru a ajunge pe K2?

GB Având în vedere că este un munte foarte periculos din punctul de vedere al avalanşelor, al vremii nefavorabile, dar şi din punct de vedere tehnic, voi încerca să petrec cât mai puţin timp pe el, într-un stil cât mai minimalist. Înainte de ascensiunea finală mă voi aclimatiza pe un vârf de peste 6000 m.

GTM Aportul şerpaşilor şi folosirea oxigenului suplimentar au fost elemente indispensabile pentru succesul multor ascensiuni himalaiene. De ce ai decis să renunţi la ajutorul lor?

GB După Manaslu, Everest şi Lhotse, K2 este al 4-lea vârf de peste 8000 m pe care vreau să-l escaladez. Pentru mine, această expediţie, fără şerpaşi şi O2 suplimentar, face trecerea la un nivel superior. Cum spuneam şi mai devreme, este despre bătălia mea interioară, despre depăşirea acelor limite impuse de minte. Sunt o fire curioasă, exploratoare, îmi place sa descopăr lucruri noi, îmi place să fiu expus la situaţii nemaîntâlnite tocmai pentru a găsi soluţii de a-mi depăşi acele bariere mentale.

GTM Ȋţi urăm mult succes şi te aşteptăm din nou pe la noi după ce te ȋntorci din expediţie!

GB Vă mulţumesc tare mult pentru încurajare! E musai să ne revedem după expediţie ca să vă povestesc cum a fost.