În timpul domniei lui Iosif al II-lea începe mǎsuratoarea sistematicǎ a tuturor terenurilor din Transilvania. Mǎsurarea munţilor Fǎgǎraşului a fost începutǎ de inginerul şef Sechter la 30 august 1786. În 1797 naturalistul Josef Lerchenfeld afirma în Siebenburgische Quartalschrift cǎ Suru este cel mai înalt vârf din Transilvania, având 1870 picioare pariziene.
La terminarea studiilor urmate la Universitatea din Berlin, profesorul sibian Ludwig Reissenberger efectuează ȋn anul 1841 primele măsurători hipsometrice ȋn Carpaţii Meridionali, realizând prima sa lucrare ȋn acest domeniu – ,,Contribuţii la calcularea altitudinilor ȋn Transilvania” – pe care o publică ȋn analele Societăţii ardelene ȋn anul 1869. Cunoscând faptul că ȋn Transilvania existau ȋncă multe ,,pete albe” pe hărţile topografice şi turistice ȋn ceea ce priveşte altitudinile, acesta şi-a ȋnceput măsurătorile barometrice şi hipsometrice ȋn diferite puncte din această regiune. Cu această ocazie el efectuează ȋn 3 septembrie 1841 o ascensiune pe vârful Negoiu. Dovadǎ a interesului acestuia pentru expediţiile montane apǎrea pe vechile hǎrţi ale munţilor Fǎgǎraşului Piscul Reissenberger (2365 m) ȋn apropierea vârfului Negoiu. În 1842 farmacistul sibian Friedrich Kladni dovedeşte cǎ Negoiu este mai înalt decât Suru, fiind astfel considerat pentru o lungǎ perioadă de timp cel mai înalt vârf din Munţii Făgăraşului.
Ȋn prima jumătate a secolului trecut, dr.-med. A.B. Szalay publica ȋn anuarul Societǎţii Carpatine Ardelene a Turiştilor (S.K.V.) o vastă şi documentată lucrare asupra Munţilor Făgăraşului, tradusă parţial şi ȋn limba română şi apărută episodic ȋn Buletinul Asociaţiei Turistice România Pitorească ȋncepând din luna februarie 1939. Acest studiu de referinţă, atât din punct de vedere turistic, cât şi ştiinţific, oferă indicii preţioase pentru a descoperi povestea uitată a primei ascensiuni pe cel mai ȋnalt vârf din Munţii Făgăraşului.
Ȋn lucrarea publicată ȋn 1935 , A.B. Szalay menţionează noua hartă românească la scara 1:100.000, apărută pentru prima dată ȋn librării ȋn jurul anului 1926. Astfel Izvorul Moldovean, care nu se află lângă graniţă, ci ȋncepe imediat la SV de Vârful sudic al Viştei (Viştea Südgipfel), primeşte o nouă cotă de 2544 m. Ȋnsă din ȋnsemnările sale reiese că Szalay este primul care a descoperit cel mai ȋnalt vârf din Munţii Făgăraşului ȋncă din anul 1909:
,,Este o mare plăcere să ȋnaintăm până la marginea sudică ȋngustă şi pietroasă a acestui acoperiş, care, conform măsurătorilor mele controlate, are 2542 m ȋnălţime, şi prin asta exprim ca o descoperire importantă că cel mai ȋnalt vârf din Munţii Făgăraşului nu este Negoiu, ci Vârful Moldoveanu. De asemenea reprezintă cel mai ȋnalt vârf din România, dar pentru că se află ȋn ȋntregime ȋn Vechiul Regat, cel mai important vârf din Transilvania este Negoiu (2534 m).”
La sfârşitul anilor 1930 altitudinile celor două vârfuri ȋncă mai provocau confuzie printre turişti, harta turistică editată de către Touring Clubul României la Institutul Unirea din Braşov indicând 2542 m pentru Vf. Moldoveanu (altitudinea măsurată de către Szalay), respectiv 2544 m pentru Vf. Negoiu (conform vechilor măsurători).
Tot ȋn această lucrare, Szalay neagă faptul că botanistul Baumgarten, ȋn căutarea de noi specii alpine pentru prima floră a Transilvaniei, a ajuns şi pe ,,acoperişul României”, fapt susţinut de Lajos Simonkai (autorul Enumeratio florae transsilvanicae vesculosae critica) care a studiat herbarul lui Baumgarten:
,,Referitor la Colţul Brezii, Baumgarten ȋl numeşte Wârfulo Goltz, Kolz, Koltz şi adaugă adesea: in subalpinis! post Braza! Simonkai greşeşte când ȋşi asumă Colţul Viştei Mari (2526 m) de azi cu Vârful Kolz al lui Baumgarten pentru că acest nume nici nu exista pe vremea lui, pe atunci acest gigant ȋncă se numea Boldu (conform cercetărilor mele).” Despre Colţul Viştei Mari, Szalay afirmă că ,,acest nume nu apare menţionat vreodată de către vechii botanişti, el este de dată recentă”.
,,Numele Viştea Mare ca vârf de graniţă este menţionat prima dată de către Lenk, de unde a fost preluat de Ackner şi Bielz,” afirmă ȋn continuare Szalay. ,,Printre botaniştii noştri numele Viştea Mare nu apare niciodată ȋnainte de 1880, cu atât mai puţin Colţul Viştei Mari; acesta este un nume mai recent; mai vechi este Boldu. Afirmaţiile lui Simonkai sunt eronate.” Szalay se referă la studiul publicat ȋn anul 1839 la Viena de către Lenk Ignaz von Trauenfeld (1766-1842) – Siebenburgens geogr. etc. Lexicon (volumul IV), pe care ȋl consideră esenţial pentru studiul vechilor denumiri montane.
Dacă respectăm argumentaţia lui Szalay, rezultă că prima ascensiune documentată pe vârful Viştea Mare (şi probabil pe Vf. Moldoveanu din imediata apropiere) a avut loc ȋn 25 august 1882, cu ocazia inaugurării cabanei Breaza de pe Trăsnita (Plaiul Smidei), fiind descrisă de către profesorul Julius Römer, preşedintele secţiunii Braşov a Societăţii Carpatine Ardelene a Turiştilor, ȋn anuarul S.K.V. din 1883. Autorii ,,premierei” au fost Dr. Franz von Höhnel din Viena (lector privat la Colegiul tehnic şi membru al secţiunii Viena a S.K.V.) şi o călăuză locală.
,,Fără tragere de inimă – dar apusul ne-a împins să plecăm – ne-am despărțit. Tocmai când eram pe cale să aruncăm o ultimă privire la iezerul care deja se ȋntunecase și la Viştea Mare care se înălța deasupra lui, am văzut două siluete în mișcare pe vârful lui. Ceea ce cu greu credeam că este posibil s-a ȋndeplinit. Dr. H îndrăznise și, datorită perseverenței și tenacității sale, reușise să admire apusul de pe cel de-al doilea cel mai înalt vârf al Carpaților Transilvaniei (2520 m). Lăsându-l singur și în grija bunului ghid, am coborât acum și după o oră stăteam în jurul focului de tabără, unde se rumeneau pe frigărui și în tigăi bucăți delicioase de carne. După o oră, turistul vienez, care fusese întâmpinat cu un ura puternic, era printre noi. Dar sentimentele de bucurie care năvăleau în piepturile noastre au fost exprimate în cântece germane, în timp ce paharele erau umplute în mod repetat.”
Pentru a pregăti ascensiunea pe Viştea Mare, un grup de membri ai secţiunii Făgăraş – Cincu a SKV au organizat o excursie de recunoaştere a traseului cu o lună ȋnainte de atingerea vârfului. Construcţia celei cea de-a doua cabane din Munţii Făgăraşului, numită Breazaer Hutte, a fost un factor logistic determinant pentru succesul ascensiunii.
,,Din 24 până în 26 iulie a avut loc o a patra călătorie spre vârful Colţu Viştea mare (n.a. celelalte trei fuseseră excursii de recunoaştere a amplasamentului noii cabane). Cabana nou construită oferă cazare bună pentru noapte și pentru prima dată au răsunat salutările turiștilor. Dimineața urcăm pe jos şi călare spre Viştea mare, regina secției noastre, pentru recunoaşterea traseului. Dar nu există nici o oprire, departe spre vest ținta dorului ne face semn, vârful falnic de stâncă, Viştea Mare, înălțându-se la 2520 m deasupra mării, și cu oarecare îngrijorare ridicăm întrebarea: care dintre noi va avea norocul să-l urce și să-i pună pe cap o coroană de pietre?…Continuăm pe creasta principală a munților și cei mai îndrăzneți dintre noi au ajuns în sfârșit la poalele Viștei mari, apoi mergem înapoi, poteca a fost recunoscută, iar domnii ajung cu bine la Făgăraș.”
