Valea Bâlii – paradisul schiorilor în perioada interbelică

Dezvoltarea turismului de iarnă în Carpaţi este strâns legată de practicarea schiului. Ȋn cunoscuta sa Carte a munţilor publicată la începutul secolului trecut, Bucura Dumbravă nota entuziasmată: ,,Cine se gândea acum 20 ani la turismul de iarnă? Ȋndată ce cădea zăpada, munţii se preschimbau din nou ȋntr-o regiune de teroare antică. Două scândurele lungi, legate de picioare, slujindu-ne drept aripi ca să zburăm peste nămeţii cei mai mari, ne-au apropiat iar de ȋnălţimi şi ne-au deschis un rai alb, sclipitor, plin de taine uimitoare, chiar ȋn locurile cele mai cunoscute.”
Primul film de schi din Munţii Fǎgǎraşului a fost realizat în anul 1931 cu ocazia sǎrbǎtorilor pascale, când clubul de schi sibian a organizat o excursie la lacul Bâlea. Cu acest prilej dr. med. Gustav Wagner a realizat mai multe imagini filmate, apreciate ca foarte reuşite pentru un amator. Astfel clubul de schi sibian şi-a realizat intenţia de a produce filme de învǎţǎmânt şi propagandǎ în domeniu. Pe lângǎ peisajele spectaculoase din Cǎldarea Bâlii şi de pe Valea Doamnei, au fost surprinse şi coborârile pe schiuri ale domnilor v. Fels şi Koch. Acest film va constitui un material de pregǎtire valoros în formarea viitoarelor generaţii de schiori de pe Dealul Poplǎcii şi apoi în Pǎltiniş, afirma autorul articolului din anuarul SKV, sibianul Wilhelm Hochmeister. Despre schiorii de la Bâlea din anii ’30, Niculae Baticu îşi amintea cǎ executau întoarceri în cristiane scurte, în vitezǎ, dupǎ sistemul lui Schnabel, instructorul austriac adus de federaţia de schi.
Ȋn perioada interbelică schiul a luat un mare avânt ȋn România, practicarea acestui sport fiind promovată de către toate asociaţiile de turism montan, după cum puteţi vedea ȋn 2 reclame interbelice din colecţia noastră ale unor magazine de profil din Bucureşti şi Sibiu. La Galeria Turismului Montan din Cârţişoara puteţi descoperi diverse modele de schiuri, bocanci şi beţe care ilustrează evoluţia echipamentului de schi de-a lungul timpului.